手机游戏>Pontes Sarade>电脑版下载
Pontes Sarade电脑版
-
0
- 关键词: Pontes Sarade官网 Pontes Sarade攻略
- 游戏类型: 益智
电脑版下载(在电脑上玩Pontes Sarade)
游戏简介
Şaradele din Pontes Şarade sunt într-o bază de date SQLite care vine cu programul, nu este nevoie de conexiune la internet pentru a le dezlega.Şaradele de faţă au fost compuse în proporţie de 99% de Ghiţă Potra. Explicaţii: Conform Dicţionarului Explicativ al Limbii Române, "Şarada" este o enigmă în versuri formată din mai multe fragmente reprezentând cuvinte de sine stătătoare, care, unite între ele, dau un cuvânt nou. Din francezul CHARADE. Şaradele de faţă sunt în general din patru versuri, primul dând cheia pentru prima parte a dezlegării, al doilea vers pentru a doua parte, iar versurile 3 şi 4 spun ceva despre cuvântul alcătuit din alăturarea celor două descoperite anterior. De exemplu, având şarada cu structura 5+4: --------------- Recompensă pentru (pile) Fiica unchiului Vasile E la început de viaţă Altfel, dacă se dezgheaţă! ---------------Dezlegarea este "primăvară".- primul cuvânt este din 5 litere şi are cheia în primul vers: "primă";- al doilea cuvânt este din 4 litere şi are cheia în al doilea vers: "vară";- cuvântul rezultat din alăturarea celor două, aşadar din 9 litere are cheia în versurile 3 şi 4: "primăvară".În prezent sunt peste 1500 de şarade compuse de-a lungul a câtorva ani, câte una pe zi pe Forumul Pontes, în secţiunea Colţul surprizelor.Vezi www.forum.pontes.roProgramul are multe opţiuni precum: activare / dezactivare sunete, vorbire pentru îmbunătăţirea accesibilităţii, menţinere ecran activ, scuturare pentru o altă şaradă, schimbare dimensiune font, alegere structură preferată pentru şarade.În partea de jos a ecranului sunt butoane pentru încercare, altă şaradă, indiciu şi informaţii.Dacă se apasă butonul Indiciu, vor fi sugerate pe rând:- prima literă a primului cuvânt,- prima literă a celui de-al doilea cuvânt şi, în cele din urmă,- primul cuvânt întreg.În caz că sunt deja descoperite prin încercare anumite caractere care ar fi fost sugerate la indicii, vor fi dezvăluite alte litere din rezolvare.Dacă nu este găsită dezlegarea, răspunsul este afişat la apăsarea lungă a butonului Info; în acest caz, nota primită este minimă (3).Jocul are şi un sistem de notare, se începe de la nota 10, iar la fiecare solicitare a unui ajutor se scad câte două puncte.La o încercare greşită se scade un punct.Nota minimă este 3.Se calculează şi media generală, apăsând butonul Info se poate afla numărul de şarade dezlegate de-a lungul timpului, media generală, informaţii despre structura şi creatorul şaradei.Jocul a fost programat de Emanuel Boboiu, Pontes Apps Romania.
+展开游戏截图
相关阅读
最新更新
手机游戏电脑版排行
-
1
天龙3D
类型:角色扮演
下载 -
2
秦时明月2
类型:卡牌
下载 -
3
原神
类型:休闲
下载 -
4
崩坏学园2
类型:角色扮演
下载 -
5
君王3
类型:休闲
下载
热门推荐
最新资讯
- 《Hazbin Hotel》第三季尚未定档 便已确定将于第五季完结
- 无畏契约中国赛区第一阶段季后赛对阵确定 小组赛及种子排位赛已结束
- Xbox CEO 探讨 Project Helix 是否会拥有 PC 商店平台
- 王者荣耀诸葛亮玩法解析 大号斩杀无解收割
- 王者荣耀 不要再乱玩米莱狄 单带偷家技巧必须掌握 高胜率出装铭文推荐
- 《Diablo 4: Lord of Hatred》在您所在时区的解锁时间是几点
- 怎么解锁《Vampire Crawlers》中的所有 Arcana
- 第五人格 以防你不知道这个赛季出了一款绝美头像框
- 无尽冬日 888区备战惨遭惊天逆转 最后1小时极限上分 有人碎2w火晶 1083区上演“偷塔”神操作
- 竞拍盲盒好玩吗 竞拍盲盒玩法简介
- 掌门摸鱼日记好玩吗 掌门摸鱼日记玩法简介
- 《光·遇》4.26每日任务攻略.
- 神鬼寓言新作弃用善恶外貌变化机制,转推动态地域声誉系统
- LONG GONE 远逝实机曝光,2.5D像素末日解谜新作将于2027年登陆Steam
- 刺客信条 黑旗重制版2026年7月9日发售,全面革新战斗、潜行与海战体验
- 《Immaculate》宣布Sydney Sweeney为潜力新星“尖叫女王”
- 水墨小道士跑酷官网在哪下载 最新官方下载安装地址
- 星际跑酷大冒险官网在哪下载 最新官方下载安装地址
- 大航海征途平民最强阵容搭配推荐 大航海征途零氪阵容搭配推荐
- 《Assassin's Creed: Black Flag Resynced》将包含血腥内容

粤公网安备44010602000283号
玩家评论
(0条)更多>>全部评论